mureş.comisarul.ro: “The Game…” a prose with an impressive poematic featureDupă multiple nominalizări la premiul Nobel pentru literatură în 2013 şi în 2014, pentru volumul „Cartea şoaptelor”, „Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri”, cea mai nouă carte a scriitorului de origine armeană Varujan Vosganian, a poposit marţi, 7 aprilie, în Sala Mică a Palatului Culturii din Târgu-Mureş. Cunoscut publicului din multiple ipostaze, Varujan Vosganian este şi prim-vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România şi un foarte apreciat scriitor. Scriitor ale cărui opere sunt străbătute de un impresionant filon poematic, consideră criticii literari prezenţi la lansare, Alexandru Cistelecan şi Iulian Boldea. (more…) |
Viaţa Românească Literary Magazine and Irina Petraş: “The Game could compete with The Book of Whispers”Irina Petraş – VARUJAN VOSGANIAN ŞI REÎNTREGIREA LUMII Viaţa Românească, nr. 1-2/2015 Într-o anume împrejurare festivă, când scriitori din toată ţara se adunaseră să sărbătorească o cifră rotundă din existenţa breslei, Varujan Voganian a ţinut un discurs scurt şi ţintit, în răspăr cu cele rostite înainte. Atent, deopotrivă, la dimensiunea istorică, la cea simbolică şi la cea sentimental-umană, a ştiut să spună exact ce doreau să audă scriitorii despre destinul lor şi al literaturii române. (more…) |
Mioara Bahna and “Oglinda” Literary Magazine: “An overview of the romanian society” |
In Nagorno Karabakh they speak about “The Game…”Cu oarecare intarziere, gasim aceasta relatare despre lansarea Cartii soaptelor in Bucuresti, in site-ul Arthakh.com din Karabakh: • Varujan Vosganian’s new book introduces in Bucharest Solemn presentation of “Game of one hundred leaves and other stories” collection (Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri) by Varujan Vosganian took place in one of the Central Museums in Bucharest (The Romanian Peasant Museum) on February 18. (more…) |
Erdon.ro on-line newspaper and Csomafay Ferenc (photo): “The Game…, a prose with universal value”
Levelek játékos üzeneteA hazai kulturális, politikai élet egyik jelentős egyénisége Varujan Vosganian, aki rendkívül jó érzékkel megérezte, melyek azok a lehetőségek, amiket felhasználva megteremt magának egy olyan bűvös kört, amely lehetővé teszi nem csak egyetemi tanári tevékenységét, de írói adottságainak zavartalan kibontakoztatását is. (more…) |
Viaţa Romanească Literary Magazine and prof. Nicolae Suciu about myths and symbols of the Game..’s short storiesNumarul 9-10/2014 al revistei Viata Romaneasca cuprinde eseul “Mit si simbol in proza scurta a lui Varujan Vosganian. Iata si cuprinsul eseului: Noul volum de proză al d-lui Varujan Vosganian, Jocul celor o sută de frunze, apărut anul acesta, la editura Polirom, pare a se încadra, prin năzuinţa autorului de a descoperi arhetipuri esenţiale, alături de Cartea Şoaptelor, într-un continuum artistic. (more…) |
Vatra Veche Literary Magazine and prof. Nicolae Suciu (photo): “The Game is a tentative to discover the essential archetypesVolumul de proză al lui Varujan Vosganian, Jocul celor o sută de frunze, apărut anul acesta, la editura Polirom, pare a se încadra, prin năzuinţa autorului de a descoperi arhetipuri esenţiale, alături de Cartea Şoaptelor, într-un continuum artistic. (more…) |
Monitorul de Medias: Interview with the author of “The Game…”De vorbă cu scriitorul și politicianul Varujan Vosganian la Dumbrăveni: „Cultura este cea mai importantă resursă a României!“Scriitorul Varujan Vosganian şi-a lansat cartea „Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri“. Evenimentul s-a desfăşurat la Muzeul Armenilor Transilvăveni din incinta Castelului Apafi din Dumbrăveni. De Sfânta Marie Mare, politicianul liberal, care este președintele Uniunii Armenilor din România încă de la înființarea acesteia în 1990 și vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România din 2005, a participat la ceremonialul religios desfăşurat la Catedrala armenească, dar şi la procesiunea tradiţională din oraş. (more…) |
Formula AS and Adriana Bittel (photo): Releases such as “The Game” show that Romanian prose passes through a lucky periodEditura Polirom a demonstrat din nou că proza românească e într-o perioadă fastă (patronul, Silviu Lupescu, se încăpăţânează admirabil să mizeze şi pe literatura de ficţiune contemporană, privilegiind autorii tineri, deşi nu e chiar o “afacere”). Vă dau doar câteva titluri dintr-o mai lungă listă, promiţând că voi scrie despre ele, pe măsură ce le voi citi: Marin Mălaicu-Hondrari – “Lunetistul”, Matei Vişniec – “Negustorul de începuturi”, Liviu Cangeopol – “Calmul prelevat din furtună”, Varujan Vosganian – “Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri”. |
Braila 24.ro : Film and photo gallery from the launch of “The Game…” in Braila, Wednesday, March 12, 2014Miercuri, 12 martie, de la ora 17.00, iubitorii de carte s-au întâlnit la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” cu scriitorul Varujan Vosganian, propus anul acesta de catre Uniunea Scriitorilor din România la premiul Nobel pentru literatură cu romanul “Cartea şoaptelor”, una dintre cele mai bune cărţi apărute după 1989. Brăilenii s-au bucurat astăzi de lansarea unui nou volum semnat de Varujan Vosganian, numit “Jocul celor o suta de frunze si alte povestiri”, carte care a aparut în 2013 în colecţia “Fiction Ltd.” a Editurii Polirom, precum şi în ediţie digitală. (more…) |
Leave a Reply