 | Marius Miheț și România literară: Prin Patimile după Godel, Vosganian dorește să se reinventeze.
Crinica lui Marius Miheț (deloc măgulitoare, de altfel) se numește Matrix de apartament. Când vrei să fii la zi cu matrix-ul contemporan și să privești nealterate chiar religia și ideologia, riscul e pe măsură. În toate cărțile lui, Varujan Vosganian infiltrează filoane religioase și politice în parabole despre melancolie. Fără cea din urmă, prozatorul n-are temelie. Neo-romantic nu cu totul ferit de arșița postmodernă, Vosganian intra în literatură ca un profet timid, dar gata să fie sacrificat. Narațiunile lui acoperă un fel de mit al întunericului, începând cu genocidul modern al istoriei, continuând cu totalitarismul politic și mecanica bolii, pentru a desăvârși în cel mai recent roman tehnica unui clarobscur romanesc prin abisul lumii virtuale. În Patimile dupăGödelcitim „evanghelia” unui matematician ce-și descoperă în harul de IT-ist capacitatea zeificării lumii. Apostol și Dumnezeu în egală măsură, Ciprian (Cip) renunță la matematică numai pe jumătate, atunci când folosește miezul ei pentru îndosarierea existențelor. (more…) |
 | Andrea H. Hedeș and „Neuma” literary magazine: „Ei spun…” and the semicircle of RembrandtAutoportret cu două cercuri Varujan Vosganian este unul din puținii scriitori români care au public. Un public autohton dar și un public internațional, prin urmare, vast și complex. Există întotdeauna un orizont de așteptare atunci când vine vorba de cărțile sale iar lirica sa nu face excepție. Ei spun că mă cheamă Varujaneste cel mai recent volum de poezie al său, apărut la Editura Art, în colecția Malul albastru, în 2019. Ilustrațiile Mihaelei Șchiopu intră în dialog cu poemele permițând irizate descifrări. |
 | Adrian Lesenciuc și Revista Libris despre „Ei spun…” : „O nouă Carte a șoaptelor”O altă Carte a șoaptelor Adrian Lesenciuc
Poate doar vârstele scrierii (și ale lecturii) mai separă azi scriitorii în poeți și prozatori. Și poate că, în separarea acestor ape ale creației, Camil Petrescu a fost prea categoric. Cert e că frecvent calitatea de mare prozator e dublată de cea de poet remarcabil, iar cazul Varujan Vosganian este ilustrativ. Proza și poezia lui se separă în raport cu filoanele generaționiste. Dacă proza ultimilor ani – începând cu excepționala Carte a șoaptelor – e a unui continuum spațio-temporal direct atacabilă în lectura cotidiană, poezia are patină. (more…) |
 | Gabriela Gheorghișor și Revista „Ramuri”, cronică la „Ei spun…”: „Vosganian scrie poeme rafinate artistic.”Proteism identitar Titlul surprinzător, aparent năstrușnic al noului volum de versuri al scriitorului Varujan Vosganian, Ei spun că mă cheamă Varujan, trimite, de fapt, metonimic, la problematica identității: „și, totuși, care e numele meu/ când nu mă cheamă nimeni?“ (Numele meu). Poemul inaugural, intitulat chiar Prefață, anunță el însuși, prin rezumatul enumerativ, temele derivate din această preocupare fundamentală a cunoașterii de sine și a autodefinirii identitare, cum ar fi relația cu transcendența și cu alteritatea, incertitudinile și temerile ființei care se caută și se pierde în labirintul interior, fiindu-și, deopotrivă, și minotaur, și Tezeu: „despre lucrurile care nu s-au întâmplat dar nu se mai întorc/ despre drumul prea scurt ca să pot ajunge/ la capătul lui/ despre mulțimile care mă apără de mine însumi/ despre firimiturile de la masa de seară/ când ceva din mine mă vinde/ despre gândurile care se repetă la nesfârșit/ ca-ntr-o oglindă așezată în fața oglinzii/ despre liniile palmei pe care, citindu-le, ghicitoarea/ mi-a spus că o să trăiesc mult și bine/ dacă o să pot traversa o punte// și de atunci am tot timpul senzația/ că trupul meu se clatină pe puntea aceea// și iarăși despre lucrurile care s-au întâmplat și se tot întorc/ despre frica de a iubi înainte de a fi iubit/ despre așternutul rămas după o noapte de dragoste/ ca un mormânt răscolit/ despre ploaia care numără toate clipele/ într-o singură clipă// despre mine“. (more…) |
 | Ion Cristofor și Revista Tribuna: „Ei spun…” un volum care apropie de textul Scripturilor, cu valențe vindecătoare
Unul dintre puținii politicieni credibili din zilele noastre, romancier de succes internațional, cunoscut mai ales prin capodopera sa Cartea șoaptelor, Varujan Vosganian este, înainte de toate, un remarcabil poet. A debutat editorial destul de târziu, abia în 1994, cu volumul Șamanul albastru. Publică apoi Ochiul cel alb al reginei (Editura Cartea Românească, 2001) și Isus cu o mie de brațe ( Editura Dacia, 2004), consolidându-și o reputație de poet de primă mărime a liricii actuale. Prin vârstă dar și prin unele aspecte ale liricii sale, poetul a fost încadrat în generația optzecistă, iar unii comentatori îl etichetează ca fiind un poet ce ilustrează estetica postmodernismului. (more…) |
 | Revista Neuma: Lansarea volumului de poezie „Ei spun…”, un eveniment strălucit.Poetul Varujan Vosganian la Cluj Sâmbătă, 29 februarie, a avut loc în Sala Tonitza a Muzeului de Artă din Cluj-Napoca lansarea cărții Ei spun că mă cheamă Varujan, apărută la Editura Art, 2019. Este vorba de cea mai recentă carte a poetului Varujan Vosganian. Invitații săi, Andrea H. Hedeș, poet și critic literar, Ion Cristofor, poet, eseist și critic literar, Victor Cubleșan, critic literar, prof. univ. Ovidiu Pecican, scri-itor și istoric, au prezentat cu profunzime și acurate e volumul, vorbind despre frumusețea cărții, atât ca obiect (condi iile grafice în care a fost scoasă cartea precum și ilustrațiile Mihaelei Șchiopu evidențiază poemele inspirat și exemplar), cât și ca substanță și complexitate lirică, poemele purtând marca rafinamentului poetic al lui Varujan Vosganian. Întâlnirea a fost moderată de către actorul și jurnalistul Sebesi Karen Atilla, care a și recitat cu virtuozitate câteva din cele mai frumoase poeme cuprinse în carte. În fața unui public numeros, avizat și foarte cald, (dacă îi amintim doar pe Doina Cetea, Adrian Popescu, Vasile Igna, Mircea Arman, Ioan Chirilă, Victor Constantin Mă- ru oiu, Dan Breaz), a fost alături de poet. Varujan Vosganian a vorbit despre bucuria prilejuită de lansarea noului volum în fa a cititorilor clujeni, remarcând că o dată la patru ani, mai exact, în ani bisecți, a venit la Cluj cu câte o nouă carte de poezie. Evenimentul a fost urmat de o sesiune de autografe și de un interviu acordat TVR. Un eveniment strălucit, care a marcat începutul primăverii culturale clujene. |
 | România literară și Daniel Cristea Enache: ”Un poet adevărat, pe nedrept pus în umbră de prozator”într-un volum de un aspect foarte elegant, cu ilus- trații color de Mihaela Șchiopu ce completează versurile cu elemente și sugestii plastice, Varujan Vosganian a reunit un număr semnificativ de poeme, câteva mai lungi, majoritatea pe același format și unul singur, dacă am numărat bine, rimat (Baladă). Ei spun că mă cheamă Varujan e titlul insolit al cărții, balansând între superbia eului proiectat în mai toate poemele și sentimentul de apartenență la un popor („poporul meu”) cu stigmate, cu un șir teribil de morți („morții mei”), cu o istorie care nu-și numește victimele, ci le numără, și cu o memorie a plânsului din ochii „uscați ca iasca”. Prima serie de efecte lirice se bazează pe această scindare: între un ego plin, exhibat, în ipostaze, cel mai adesea, de expansivitate și plenitudine și, de partea cealaltă, un subiect mai estompat, devenit cutia de rezonanță a unei sensibilități supra- individuale, a unei tragedii colective. Un protagonist consistent și „tare”, care își impune voința asupra celorlalți, care „cucerește” lumea înconjurătoare și o domină (cel puțin în regim nocturn), și unul „slab”, întors spre sine însuși, căutând în memorie ceea ce au trăit el și ai săi, în familie și în neam, pe generații și în epocile unei istorii strivitoare. Firește, între cele două ipostaze nu există o diferențiere atât de netă, dar una din sursele lirismului și poeticității constă în această tensiune între actul energic și trauma suportată, între împlinirea existențială și Istoria care a spulberat atâtea vieți; între a trăi, în mod direct și nemijlocit, zile saturate de experiențe și a rememora, prin istoria orală de familie și de comunitate, frânturile unor vieți dezrădăcinate și distruse. Vitalitatea exuberantă și melancolia deznădăjduită impregnează aceste poeme ale contrastelor. (more…) |
 | România literară și Gabriel Coșoveanu despre „Ei spun…”: „Un background al sacralității, versuri cuceritoare omenește”De unde vine chemarea Insolitul și, poate pentru unii, nedumeritorul titlu al volumului se poate justifica și direct, și oblic. Să începem, totuși, cu explicitarea „metodei” lui Varujan Vosganian. La el se află, în permanență, unbackground al sacralității, fie că e vorba de arheologia eului, fie că intră în discuție subiecte ancorate istoric, în episoade recente (vezi poemul Fortul 13, legat de ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989) sau în mici staționări prin universul armenesc, unul deloc simplu, evocat, cu epică gravă, înCartea Șoaptelor. O dovadă că autorul își „eseizează” lirica, în sensul precis că o ia drept mărturie și că nu își permite calambururi sau vocabular de bas étage, găsim chiar în textul liminar, intitulat Prefață, o profesiune de credință, în fapt, pentru felul de a înțelege lumea: „ghicitoarea/ mi- a spus că o să trăiesc mult și bine/ dacă o să pot traversa o punte// și de atunci am tot timpul senzația/ că trupul meu se clatină pe puntea aceea// și iarăși despre lucrurile care s-au întâmplat și se tot întorc/ despre frica de a iubi înainte de a fi iubit”. (more…) |
 | Deșteptarea. ro Bacău și Gheorghe Iorga (foto) despre lansarea volumului „Ei spun că mă cheamă Varujan”GHEORGHE IORGA: „Varujan Vosganian este un intelectual fin de o erudiţie funcţională, un cititor avizat de literatură bună, de aceea demersul său poetic, ca să vorbim doar despre acesta, e făcut în cunoştinţă de cauză. Varujan Vosganaian nu vine în literatură din spaţiul filosofic, poetul şi-a făcut un avantaj din asta, pentru că îl scuteşte de unele prezumţii şi unele prejudecăţi cultural literare, lingvistice, care i-ar fi influenţat poezia, oferindu-i o mare libertate, atât în ontologia poetică, cât şi în textualizare, pe care o regăsim rar în poezia românească. Cartea începe cu poezia «Prefaţă», astfel putem desluşi trei procedee, care ţin de poet, de facerea poeziei: iradierea eului care merge spre anonimat, condamanrea stilistică şi propagarea mesajelor secundare. Şi o ultimă impresie, «Ei spun că mă cheamă Varujan» pare fi un răspuns la volumul anterior, într-un fel, ca să fac un joc de cuvinte, este cartea poemelor mele scrise”. (more…) |
 | Horia Gârbea (foto) include un text despre „Copiii războiului” în volumul de literatură contemporană „Ore astrale”Volumul „Ore astrale” a apărut în anul 2020 la Editura Neuma, reunind texte ale lui Horia Gârbea despre autori de poezie, proză, critică și eseu. Printre aceste texte se regăsește și cel intitulat „Fluviul și cataractele” și dedicat romanului „Carte șoaptelor”: Fluviul și cataractele Prin Copiii războiului (Polirom, 2016), Varujan Vosganian apare ca un producător serios, grav, care vrea să-și respecte firma și cota de piață dobândite cu volumele anterioare și în special cu proza la limita non-ficțiunii din best-sellerul mondial Cartea șoaptelor. Romanul e amplu, solid și la propriu, împlinind standardul fixat, zice-se, de Nicolae Breban, de a sta în poziție verticală când e așezat pe latura cea mai scurtă a paralelipipedului. (more…) |
Leave a Reply