Dumitru Anghel: “The Game…”, between Kafka and Dostoievski (2)

Când se ajunge la personajul Ionuţ Penescu şi gestul său sinucigaş, teritoriul epic kafkian este înlocuit cu atmosferă… „à la Dostoievski”, atenuată, ca în toate povestirile domnului Varujan Vosganian de alte şi alte secvenţe, întâmplări-şoc, abrupte, intempestive, de tipul închisorilor terorii comuniste, halucinante, atentate la condiţia umană, atâtea grozăvii, care nu se puteau spune despre Istoria de vreo 50 de ani de până la Revoluţia din Decembrie 1989, ceea ce mă face să afirm că această carte lansată azi ar putea fi considerată „literatură de sertar” , conceptul estetic de creaţie literară aşteptat, care s-a dovedit doar o promisiune nu îndeajuns onorată. (more…)

Lucian Alexa and Hyperion Literary Magazine (1-2-3/2014): The pages of “The Game…” have a magic force, evoquing Julio Cortazar

Varujan Vosganian şi-a dat măsura talentului de povestitor prin romanul „Cartea şoaptelor“, care reprezintă poate vârful prozei româneşti din ultimii ani. Indiferent de-i exprimat oral sau în scris, cuvântul lui Varujan Vosganian seduce, emană o forţă magică. Puţini sunt prozatorii ce pot închide un text doar prin vraja cuvântului. Ca cititor, de multe ori se întâmplă să pierzi cursul naraţiunii, fermecat de frumuseţea frazelor. (more…)

Dumitru Anghel and scrieliber.ro: “The Game…” has the density of a novel

Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri, de Varujan VOSGANIAN (1)

by Dumitru Anghel

                        Domnul Varujan Vosganian este o personalitate de referinţă în viaţa culturală românească, cu reacţii de lider în importante domenii socio-politice şi profesionale, cu un plus de graţie şi de implicare în lumea literară de azi – componente care i-au definit look-ul şi o carismă de bărbat elegant, cu gesturi şi mişcări, cu decizii şi atitudini de o anume şi discretă „neglijenţă studiată”, un intelectual cu ştaif, de elită, cu benefice zăboviri în universul miraculos al cărţii şi al bibliotecii; scriitorul reprezentativ pentru latura modernă şi de calitate a poeziei şi prozei româneşti contemporane. (more…)

Stefan Agopian: Two stories of “The Game…” are brilliant!

In cadrul prezentarii facute la Muzeul Taranului Roman, cu prilejul lansarii volumului “Jocul celor o suta de frunze si alte povestiri”, Stefan Agopian, lectorul de carte, a afirmat ca in opinia sa, doua dintre povestirile cuprinse in volum sunt geniale. E vorba, a precizat marele prozator Agopian, de “Dincolo de lumea de dincolo” si “Cand lumea era intreaga”.

Mihaela Serea – “The Game… – seductive stories”

Varujan Vosganian, propus pentru Premiul Nobel

Posted by Mihaela Serea on ianuarie 30, 2014 in Ce-am mai auzit

Foto: ziare.com

Propus de Uniunea Scriitorilor din România, alături de Mircea Cărtărescu, Nicolae Breban şi – nou pe lista de propuneri – Norman Manea.

Azi dimineaţă, la RFI, Nicolae Manolescu a explicat cum şi ce alege juriul (more…)

Cristian Teodorescu – “The Game… looks for the miracle hidden in all of us”

N-ai zice, cînd citești povestirile lui Varujan Vosganian, că te-ai putea întîlni pe stradă cu personajele lui, deși le recunoști limbajul, iar evenimentele despre care vorbesc ele îți sînt cunoscute*. Oameni din categoria celor care trăiesc duși de întîmplările vieții capătă destin în aceste povestiri, ceea ce nu li s-ar întîmpla, poate, în viața de toate zilele. Cum poate deveni, să zicem, un umil îngrijitor al unei cetăți transformate în muzeu, din zilele noastre, o apariție specială, ca un personaj misterios din pînzele maeștrilor olandezi? Fiindcă pentru autorul Cărții șoaptelor oamenii nu se împart în importanți și neimportanți și nici realitatea lor într-una măruntă și în alta specială în care trăiesc aleșii sorții. (more…)

Marius Manta: “The Game…” is a book that the history doesn’t have the right to forget

Infinitele jocuri ale unui timp potrivnic

Nu îmi aduc aminte să fi făcut vreodată cu adevărat politică. Ce-i drept, undeva prin anii liceului, imediat după Revoluție, regăsisem într-un colț câte ceva din avântul tovărășesc inoculat (paradoxal) în anii de dinainte, ani ce pentru unii s-au dovedit a fi prea dintr-odată alungați. Treptat, am început să caut tot felul de motive pentru a-mi exersa gândirea democratică. Și am virat spre dreapta. Ulterior, înțelegând că multe sunt doar fum și că excepțiile țin de domeniul fanteziei, gheara avântului a început a se domoli. Nu mi-a mai surâs visul american, nu am crezut cine știe ce nici într-o Europă unită, nici nu îmi doream să fiu un punct în marea de suflete a Chinei. Într-un fel, a început chinul răscumpărării / recompunerii propriei identități: un joc ce avea la bază un labirint complex, o matrice organică ale cărei afinități aminteau (pentru a câta oară?) de numele mari ale perioadei interbelice. Și am crescut cu Cioran, Eliade, Vulcănescu, Ionescu. Nu le reproșez nimic, și-au făcut pe deplin datoria: am înțeles că absurdul nu a coborât din teatru în stradă, ci mai degrabă invers, că istoria resimte o bucurie nebună de a se repeta, că viitorul și trecutul rămân în tonuri eminesciene complementare, și am mai înțeles că în partea asta de lume omul trebuie să aibă răbdare. Multă răbdare! Răbdarea ca o intuiție a unui destin parțial împlinit… (more…)

blogspot.ro: “The Game…, a difficult reading, but deserves the money!”

Nu e neapărat un avertisment, dar cititorul care se aşteaptă ca volumul lui Varujan Vosganian Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri (Polirom, 2013) să fie o carte plăcută şi care i se livrează uşor are toate şansele să rămână dezamăgit, căci se va afla în faţa unui tip de scriere (more…)

Ion Holban and Evenimentul de Iasi – “The Game…, an admirable book!”

Dincoace de lumea de dincolo

Nu sînt puţini la număr cei care au crezut că, după romanul Cartea şoaptelor – apărut în două ediţii, 2009 şi 2012, la cea mai prestigioasă editură de la noi, “Polirom”, premiat, de mai multe ori, în ţară şi străinătate -, Varujan Vosganian ar putea trece în seria autorilor “de o singură carte”: nume pre­cum Tomasi di Lampedusa ori Mateiu I.Caragiale n-au lipsit atunci, în 2009, dintre judecăţile de situare şi, nu neapărat dintr-o reverenţă pentru persoana publică. Referinţele critice veneau de la oameni se­rioşi, profesionişti, provocate de marea surpriză pe care a creat-o Cartea şoaptelor, un text fastuos prin structurile imaginarului, do­cumentată, deopotrivă, pînă la amănunt: legenda şi adevărul şi-au gă­sit sinteza, cum se spune, în acea carte de referinţă, printre primele cinci romane prin care începutul de secol arată bine, cel puţin, promiţător, ca să fiu în tonul covenţiilor de tot felul. (more…)