 | Gabriela Gheorghișor și Revista „Ramuri”, cronică la „Ei spun…”: „Vosganian scrie poeme rafinate artistic.”Proteism identitar Titlul surprinzător, aparent năstrușnic al noului volum de versuri al scriitorului Varujan Vosganian, Ei spun că mă cheamă Varujan, trimite, de fapt, metonimic, la problematica identității: „și, totuși, care e numele meu/ când nu mă cheamă nimeni?“ (Numele meu). Poemul inaugural, intitulat chiar Prefață, anunță el însuși, prin rezumatul enumerativ, temele derivate din această preocupare fundamentală a cunoașterii de sine și a autodefinirii identitare, cum ar fi relația cu transcendența și cu alteritatea, incertitudinile și temerile ființei care se caută și se pierde în labirintul interior, fiindu-și, deopotrivă, și minotaur, și Tezeu: „despre lucrurile care nu s-au întâmplat dar nu se mai întorc/ despre drumul prea scurt ca să pot ajunge/ la capătul lui/ despre mulțimile care mă apără de mine însumi/ despre firimiturile de la masa de seară/ când ceva din mine mă vinde/ despre gândurile care se repetă la nesfârșit/ ca-ntr-o oglindă așezată în fața oglinzii/ despre liniile palmei pe care, citindu-le, ghicitoarea/ mi-a spus că o să trăiesc mult și bine/ dacă o să pot traversa o punte// și de atunci am tot timpul senzația/ că trupul meu se clatină pe puntea aceea// și iarăși despre lucrurile care s-au întâmplat și se tot întorc/ despre frica de a iubi înainte de a fi iubit/ despre așternutul rămas după o noapte de dragoste/ ca un mormânt răscolit/ despre ploaia care numără toate clipele/ într-o singură clipă// despre mine“. (more…) |
 | Cristian Pătrășconiu: „Ei spun..” conține versuri memorabileAm primit acest mesaj din partea jurnalistului și analistului politic Cristian Pătrășconiu: Domnule Vosganian, nu v-am spus azi, căci eram de față de mai multă lume. o sa vă spun acum, cu tot respectul și admirația; am venit azi la RL cu vreo două ore înainte de ședință și, ca din intamplare, am gasit pe birou la mine – rătăcită, fără nici o îndoială- cartea dvs de poeme, ”Ei spun că mă cheamă Varujan” am citit aproape jumătate din carte și am fost, sincer vă spun, impresionat: acolo sunt, nu puține, ci numeroase, PIEPITE de aur de poezie. am găsit acolo, și m-am bucurat, versuri mari. mari de tot. versuri cu dăngăt înalt de compot de biserică în ele. versuri cu premoniții, cu viziuni – care m-au făcut să ridic sprâncenele – a admirație. versuri memorabile, ”din încheietură”, ca o ”piatră unghiulară”. versuri despre și, cred că în egală măsură, pentru ”omul interior” care sunteți. și despre basmul ruinat al unei lumi care ține, cît de cît, ”în picioare” realitatea lumii care e, în care suntem, în care sunteți. (more…) |
 | Poeta Armanda Filipine recită poezia Șamanul AlbastruÎncepând cu momentul 4:12. |
 | Ion Cristofor și Revista Tribuna: „Ei spun…” un volum care apropie de textul Scripturilor, cu valențe vindecătoare
Unul dintre puținii politicieni credibili din zilele noastre, romancier de succes internațional, cunoscut mai ales prin capodopera sa Cartea șoaptelor, Varujan Vosganian este, înainte de toate, un remarcabil poet. A debutat editorial destul de târziu, abia în 1994, cu volumul Șamanul albastru. Publică apoi Ochiul cel alb al reginei (Editura Cartea Românească, 2001) și Isus cu o mie de brațe ( Editura Dacia, 2004), consolidându-și o reputație de poet de primă mărime a liricii actuale. Prin vârstă dar și prin unele aspecte ale liricii sale, poetul a fost încadrat în generația optzecistă, iar unii comentatori îl etichetează ca fiind un poet ce ilustrează estetica postmodernismului. (more…) |
 | Horațiu Mălăele: „Poemele lui Vaujan sut ca niște candelabre împărătești!”Iată ce mesaj îmi trimite Horațiu Mălăele: „Poemele tale nescrise care i ele, ca și noi, îți spun Varujan, sunt niște candelabre împărătești, călătoare și vindecătoare, niște Welwitschia mirabilis, cutremurate de spaima nemuririi. În țara orbilor puțini văd asta.Viitorul,a cest vector incert și abstract, aflat sub domnia lui Dumnezeu, va reașeza poate lucrurile și faptele după firescul lor. Owntru că, așa cum spui, poate undeva, într-un neștiut loc „și morții aprind lumânări pentru cei vii.”. |
 | Revista Neuma: Lansarea volumului de poezie „Ei spun…”, un eveniment strălucit.Poetul Varujan Vosganian la Cluj Sâmbătă, 29 februarie, a avut loc în Sala Tonitza a Muzeului de Artă din Cluj-Napoca lansarea cărții Ei spun că mă cheamă Varujan, apărută la Editura Art, 2019. Este vorba de cea mai recentă carte a poetului Varujan Vosganian. Invitații săi, Andrea H. Hedeș, poet și critic literar, Ion Cristofor, poet, eseist și critic literar, Victor Cubleșan, critic literar, prof. univ. Ovidiu Pecican, scri-itor și istoric, au prezentat cu profunzime și acurate e volumul, vorbind despre frumusețea cărții, atât ca obiect (condi iile grafice în care a fost scoasă cartea precum și ilustrațiile Mihaelei Șchiopu evidențiază poemele inspirat și exemplar), cât și ca substanță și complexitate lirică, poemele purtând marca rafinamentului poetic al lui Varujan Vosganian. Întâlnirea a fost moderată de către actorul și jurnalistul Sebesi Karen Atilla, care a și recitat cu virtuozitate câteva din cele mai frumoase poeme cuprinse în carte. În fața unui public numeros, avizat și foarte cald, (dacă îi amintim doar pe Doina Cetea, Adrian Popescu, Vasile Igna, Mircea Arman, Ioan Chirilă, Victor Constantin Mă- ru oiu, Dan Breaz), a fost alături de poet. Varujan Vosganian a vorbit despre bucuria prilejuită de lansarea noului volum în fa a cititorilor clujeni, remarcând că o dată la patru ani, mai exact, în ani bisecți, a venit la Cluj cu câte o nouă carte de poezie. Evenimentul a fost urmat de o sesiune de autografe și de un interviu acordat TVR. Un eveniment strălucit, care a marcat începutul primăverii culturale clujene. |
 | Ziarul de Cluj despre lansarea de la Clu – Napoca a volumului „Ei spun…”Sâmbătă, 29 februarie, cu participarea unui public format din intelectuali şi oameni de cultură clujeni, scriitorul Varujan Vosganian şi-a lansat cel mai recent volum de poezii intitulat „Ei spun că mă cheamă Varujan”, publicat de Editura Art. Lansarea de carte a avut loc la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, în sala Nicolae Tonitza. Volumul a fost prezentat de: Andreea Hedeş, ed. Neuma, scriitorul clujean Ion Cristofor şi criticul literar Ovidiu Pecican. Publicul prezent s-a putut bucura şi de un recital de poezie din volumul lansat. Autorul a mărturisit că a lucrat patru ani la această carte şi a promis că, peste patru ani, tot în an bisect, pe 29 februarie va veni la Cluj să lanseze un alt volum. În prefaţa cărţii Varujan Vosganian vorbeşte într-o notă autobiografică despre: “lucrurile care nu s-au întâmplat dar nu se mai întorc / despre drumul prea scurt ca să pot ajunge / la capătul lui / despre mulţimile care mă apără de mine însumi /… / despre frica de a iubi înainte de a fi iubit”. După romanele de mare succes “Cartea şoaptelor” şi “Copiii războiului”, scriitorul invită publicul cititor la lectura unor meditaţii lirice, unele prezentate sub forma unor elegii şi psalmi.
Evenimentul a inclus la final şi o sesiune de autografe. Foto, autorul împreună cu Andrea Hedeș, Ovidiu Pecican și Sebesi Karen. https://zcj.ro/cultura/varujan-vosganian-si-a-lansat-cel-mai-recent-volum-de-poezii-la-cluj–195110.html |
 | România literară și Daniel Cristea Enache: ”Un poet adevărat, pe nedrept pus în umbră de prozator”într-un volum de un aspect foarte elegant, cu ilus- trații color de Mihaela Șchiopu ce completează versurile cu elemente și sugestii plastice, Varujan Vosganian a reunit un număr semnificativ de poeme, câteva mai lungi, majoritatea pe același format și unul singur, dacă am numărat bine, rimat (Baladă). Ei spun că mă cheamă Varujan e titlul insolit al cărții, balansând între superbia eului proiectat în mai toate poemele și sentimentul de apartenență la un popor („poporul meu”) cu stigmate, cu un șir teribil de morți („morții mei”), cu o istorie care nu-și numește victimele, ci le numără, și cu o memorie a plânsului din ochii „uscați ca iasca”. Prima serie de efecte lirice se bazează pe această scindare: între un ego plin, exhibat, în ipostaze, cel mai adesea, de expansivitate și plenitudine și, de partea cealaltă, un subiect mai estompat, devenit cutia de rezonanță a unei sensibilități supra- individuale, a unei tragedii colective. Un protagonist consistent și „tare”, care își impune voința asupra celorlalți, care „cucerește” lumea înconjurătoare și o domină (cel puțin în regim nocturn), și unul „slab”, întors spre sine însuși, căutând în memorie ceea ce au trăit el și ai săi, în familie și în neam, pe generații și în epocile unei istorii strivitoare. Firește, între cele două ipostaze nu există o diferențiere atât de netă, dar una din sursele lirismului și poeticității constă în această tensiune între actul energic și trauma suportată, între împlinirea existențială și Istoria care a spulberat atâtea vieți; între a trăi, în mod direct și nemijlocit, zile saturate de experiențe și a rememora, prin istoria orală de familie și de comunitate, frânturile unor vieți dezrădăcinate și distruse. Vitalitatea exuberantă și melancolia deznădăjduită impregnează aceste poeme ale contrastelor. (more…) |
 | România literară și Gabriel Coșoveanu despre „Ei spun…”: „Un background al sacralității, versuri cuceritoare omenește”De unde vine chemarea Insolitul și, poate pentru unii, nedumeritorul titlu al volumului se poate justifica și direct, și oblic. Să începem, totuși, cu explicitarea „metodei” lui Varujan Vosganian. La el se află, în permanență, unbackground al sacralității, fie că e vorba de arheologia eului, fie că intră în discuție subiecte ancorate istoric, în episoade recente (vezi poemul Fortul 13, legat de ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989) sau în mici staționări prin universul armenesc, unul deloc simplu, evocat, cu epică gravă, înCartea Șoaptelor. O dovadă că autorul își „eseizează” lirica, în sensul precis că o ia drept mărturie și că nu își permite calambururi sau vocabular de bas étage, găsim chiar în textul liminar, intitulat Prefață, o profesiune de credință, în fapt, pentru felul de a înțelege lumea: „ghicitoarea/ mi- a spus că o să trăiesc mult și bine/ dacă o să pot traversa o punte// și de atunci am tot timpul senzația/ că trupul meu se clatină pe puntea aceea// și iarăși despre lucrurile care s-au întâmplat și se tot întorc/ despre frica de a iubi înainte de a fi iubit”. (more…) |
 | Ovidiu Pecican, veteranul lansărilor cărților mele la Cluj Napoca :) |
Leave a Reply