Interviu pentru revista Pallas Athena realizat de Sebastian Crăciun despre romanul Patimile după Godel, dar nu numai

După o serie de cărți multipremiate și multitraduse, după călătorii printre diverse genuri literare, după reușite și eșecuri politice, Varujan Vosganian revine în atenție cu un nou roman – “Patimile după Gödel”, o carte a prezentului nostru existențial dominat de era digitală.

– Varujan Vosganian, la Polirom a apărut un nou roman semnat de dumneavoastră – ”Patimile după Gödel”. Care este subiectul abordat, ce v-a inspirat și prin ce credeți că atrage acest nou volum?

-Patimile lui Gödel ne oferă imaginea confruntării dintre om și computer. Pe de o parte, conștiința umană, cu istoria ideilor de la presocratici până la Kurt Gödel și Stephen Hawking, cu perceptele și frământările de natură morală, pe de altă parte, memoria computerului, care nu deosebește între bine și rău ci numai între adevărat și fals, o neînduplecată combinație între zero și unu. Cititorul, după lectura acestor pagini, va decide cine este învingătorul acestei noi damnațiuni a lui Faust.

Patimile lui Gödel ne spun povestea generației tinere, a copiilor născuți după Revoluția din 1989 și crescuți în era digitală. Ei au de ales între oportunitățile și distorsiunile comunicării prin internet și-și fac, cu greu, drum printre traumele nelecuite ale societății românești. O societate care se leagănă în iluzia că a învins comunismul, dar riscă să fie învinsă de postcomunism.

– Ce ecouri are noua apariție editorială?

– Romanul (apărut în decembrie trecut) a fost nominalizat de Juriul Premiilor naționale ale Uniunii Scriitorilor din România printre cele mai bune cinci cărți de proză ale anului 2020. Având în vedere calitatea mea de prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor, am socotit mai potrivit să mă retrag din selecția finală.

– A fi scriitor este vocație sau meserie?

– Am cunoscut, în timpul stagiului militar care s-a petrecut la Caracal, un tip care câștiga un ban cinstit pe lângă unitățile militare compunând scrisori soldaților. Avea mesaje tip pentru diferite ocazii, inclusiv poezioare, le adapta și le asezona cu numele protagoniștilor. Să zicem că acela făcea din scris o meserie. În România, cei mai mulți scriitori nu pot câștiga din scris nici măcar cât autorul de răvașe de la Caracal. De aceea, la noi scrisul presupune talent, vocație. Că există persoane care scriu și fără vocație și fără remunerație, e adevărat. Dar nu e nimic rău în asta, cu excepția cazului în care scrisul se transformă în grafomanie și generează comportamente agresive (de care, din păcate, internetul abundă).

N-a fost tot timpul așa. Scrisul a fost odinioară o îndeletnicire din care se putea trăi. Foiletoanele unor Eugène Sue sau Charles Dickens erau mai așteptate decât episoadele serialelor televizate de azi. Anton Pavlovici Cehov n-a câștigat mai nimic din meseria de medic, dar a câștigat sute de mii de ruble din scris. Și astăzi sunt scriitori care, abordând teme de larg interes, pot trăi, chiar confortabil din scris. E cazul unor Stephen King sau Dan Brown, ca să nu mai vorbim de J.K. Rowling, creatoarea lui Harry Potter, care a devenit, scriind, chiar… miliardară.

În România lipsește instituția agentului literar, autorii sunt defavorizați de politica editurilor și, ce e cel mai trist, literatura română nu poate face concurență literaturii străine. 90% din piața cărții este ocupată de literatura de import. Literatură română se cumpără la un volum anual de 2-3 milioane de euro, ceea ce înseamnă cam 10-15 eurocenți/locuitor.

– Ce credeți că îi trebuie unui scriitor pentru a rămâne în conștiința cititorilor?

– În primul rând, unui scriitor trebuie să-i pese de cititorii lui. Un scriitor nu trebuie să dorească doar să expună ideile sale despre lume, ci să lase personajele să vorbească, chiar dacă ele nu sunt mereu de aceeași părere cu el. Într-unul din romanele mele, Copiii războiului, un personaj face parte din categoria celor care m-au arestat și torturat la Revoluție. Dar l-am lăsat să-și dezvolte propria argumentație în fața fostului arestat (care eram eu), n-am vrut să-mi folosesc calitatea de autor pentru a favoriza călăul în fața victimei. Autorul e doar martorul, cititorul judecă.

În al doilea rând, scriitorul nu trebuie să creadă că, din poziția de autor, are întotdeauna dreptate. El nu trebuie să pună concluzii, concluziile omoară arta. Apoi, chiar dacă e vorba de ficțiune, trebuie să existe respect pentru adevărul istoric, conflictul trebuie să fie plauzibil. Romane precum cele ale lui Kafka, Hasek sau Musil pot explica foarte bine de ce s-a descompus Imperiul Austro-Ungar. Aș putea preda economie, folosind doar literatură, cum ar fi romanele lui Balzac, Zola sau Anatole France. Ori, la noi, Nicolae Filimon, Liviu Rebreanu, Duiliu Zamfirescu, Ion Marin Sadoveanu sau Marin Preda.

Foarte important este să existe o poveste iar povestea să fie spusă cât mai limpede, astfel încât să nu plictisească. E drept că sunt și romane mai greu accesibile, cum ar fi Ulise a lui James Joyce, Doctor Faustus de Thomas Mann sau Omul fără însușiri de Robert Musil, dar aceste cărți compensează prin stil, prin forța ideilor sau prin calitatea construcției epice. În Allegretto din Simfonia a șaptea, Beethoven a dovedit că, folosind doar câteva sunete, poți elabora o muzică splendidă.

– De ce credeți că are atâta forță cuvântul? De ce cuvântul îi sperie și pe cei mai puternici conducători?

– Cuvântul e ca piatra. Când lovește e capabil să rănească uneori mortal. Când îl arunci, nu-l mai poți lua înapoi. Dar forța asta poate fi riscantă pentru cel care-l folosește, se poate întoarce împotriva lui.

Din fericire, cuvântul nu are doar puterea de a lovi, are și puterea de a mângâia. Poate părea ciudat că pentru a mângâia îți trebuie putere, dar să știți că e nevoie de mai multă forță sufletească, de mai multă stăpânire de sine să mângâi decât să lovești. E mai greu să șoptești decât să strigi. Șoapta e sinceră, la spovedanie omul șoptește, nu strigă în gura mare. Șoapta e iubitoare, nimeni nu răcnește „te iubesc”. Șoptești cu cei care îți sunt aproape, strigi către cei care sunt departe.

– Care ar fi caracterizarea pe care v-ați face-o ca scriitor?

– Caracterizarea mea ca scriitor ține de caracterizarea personajelor mele. Ele povestesc, suferă, uneori chiar din vina de a fi supraviețuit, sunt magice, încearcă să iubească fără cruzime, ceea ce nu le reușește adesea. Sunt nevoite să aleagă între uitare, răzbunare și iertare. Personajele mele au colindat lumea întreagă, le-au fost dedicate eseuri, lucrări muzicale sau de artă plastică. În ce mă privește, personajele pornite în căutarea unui autor l-au găsit.

– Activitatea politică a fost în beneficiul sau împotriva scriitorului Varujan Vosganian? 

-Activitatea politică a avut un efect contradictoriu asupra creației mele literare. Mi-a folosit pentru că m-a ajutat să înțeleg lumea, să întâlnesc persoane foarte diferite, de la cei mai bogați oameni ai planetei până la cei mai săraci, de la regi și șefi de state până la clocharzi și hoinari fără adăpost. M-a învățat, de asemenea, că nimic nu se poate face peste noapte, că doi oameni pot fi la fel de bine pregătiți, la fel de bine intenționați, și totuși să aibă opinii diferite, că mulțimea te alege s-o conduci, nu s-o urmezi și că, deși ești mereu înconjurat de lume, nicăieri nu ești mai singur decât în politică.

Din păcate, fiind om politic, m-am lovit și de o seamă de prejudecăți. Multă lume nu poate înțelege cum aceeași persoană poate redacta bugetul țării și poate compune poezii, preferând să ironizeze o asemenea dublă ipostază. Cei care nu-ți împărtășesc opțiunile politice îți resping, adesea, creațiile literare. Puțini fac distincția dintre autor și operă. Dar asta durează doar cât timp autorul e în viață. După aceea patimile se sting, rămâne doar opera, dacă, firește, își merită posteritatea.

– ”Patimile după Gödel” este povestea generației tinere. Cum credeți că puteți promova cartea în rândul tinerilor? Cum credeți că tinerii pot fi atrași spre lectură?

– Unii prevesteau dispariția operei muzicale și uite că opera, nu numai că n-a dispărut, dar este mai sclipitoare ca oricând. Alții prezic moartea cărților. Asta n-o să se întâmple niciodată, câtă vreme vor exista oameni singuri sau dintre cei care își dau seama că n-au răspuns pentru toate întrebările, cartea va exista. Ce fel de carte? Sub formele pe care le va sugera gradul de civilizație. Cartea a rezistat prin plăcuțele de argilă de la Ninive, prin papirusurile egiptene, sulurile din piele de capră din peșterile Mării Moarte, incunabulele Evului Mediu, paginile scoase din teascurile lui Gutemberg. Astăzi avem e-book-urile. E drept că Google e mai citit decât Shakespeare dar s-ar putea ca ăsta să fie doar un capriciu al istoriei.

Nu cred că iubitorii de cărți pot fi clasificați pe vârste. Doritorii de anumite subiecte, de un stil anume, da. Cred că deosebirea vine din modul de organizare a pieței de carte. În clipa în care utilizezi internetul pentru marketing, procentul de tineri dintre cumpărători crește.

– Ați fost ministru, ați fost parlamentar, sunteti prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor, care sunt plusurile, care sunt minusurile României postdecembriste din punct de vedere cultural?

– Să vorbim întâi despre dimensiunea morală. Cultură fără morală nu se poate imagina. Dar asta nu pentru că actul cultural trebuie să fie tezist, să propovăduiască anumite percepte morale, nici vorbă, cum spuneam concluziile omoară arta. Dacă vrei să ai dreptate cu tot dinadinsul, scrie pamflete, ține discursuri politice, nu fi creator de artă. Arta este morală pentru că are nevoie de interlocutor. Arta este generoasă, ea oferă mai mult decât primește. Beethoven era surd de-a binelea, nu și-a putut auzi niciodată Simfonia a IX-a, cu toată percuția pe care a pus-o în partitură. N-a auzit-o niciodată, dar ne-a dăruit-o nouă, miliardelor care am auzit-o de atunci încoace.

Moral vorbind, România nu este nici morală, nici imorală, ci amorală. În anii ’90 ne împărțeam în buni și răi. Eu ziceam, cu convingere, că sunt de partea celor buni. Acum e greu să mai faci o astfel de departajare maniheistă, trăim, mai degrabă, într-o stare de imponderabilitate morală. Ducem lipsă de repere morale, de modele umane.

Nu ne-am lepădat de mentalitatea proudhoniană potrivit căreia proprietatea e socotită un furt. Cei care sunt înstăriți datorită muncii lor, datorită faptul că și-au asumat riscuri, sunt priviți cu neîncredere, de parcă banii câștigați prin trudă au fost luați de la gura celorlalți.

Am amintit aceste două aspecte pentru a vă spune că stadiul cultural al unei epoci nu este doar cel al cărților, ci și cel al civilizației. Aș spune chiar că civilizație înseamnă cultură, în sens larg. În privința asta, tranziția e departe de a se fi încheiat. Tranziția nu e , mai ales, politică ori economică, ci culturală. Tranziția e un proces esențialmente cultural. Ea nu se va încheia când ne-o vor spune cifrele, ci când ne-o vor spune mentalitățile. Nu putem vota prin referendum când se încheie tranziția, nu o putem finaliza printr-un Memorandul cu FMI sau printr-un Program, fie el și de reziliență și redresare, cu Comisia Europeană. Tranziția se va încheia când se va întâmpla ceva în ce privește responsabilitatea, cuvântul cheie al acestei tranziție. Cu alte cuvinte, când nu vom mai transfera sau delega responsabilități, ci când, fiecare dintre noi, ni le vom asuma.

– Sunteți președintele Uniunii Armenilor din România. Cum vi se pare România multiculturală de astăzi?

-Armenii au în România mai multe drepturi constituționale, legislative și politice decât oriunde în lume. Și credeți-mă, cunosc bine diaspora armeană.

– Ce alte planuri scriitoricești are Varujan Vosganian?

– Sunt aproape gata cu un volum de versuri și cu unul de nuvele. De data asta e vorba despre povești cu oameni obișnuiți, dar nu vă lăsați înșelați de titlu, viața cotidiană își are și ea eroii și epopeile ei.

https://pallasathena.ro/analiza-contemporaneitatii-sau-patimile-dupa-godel-interviu-cu-varujan-vosganian/

  • Posted by  Varujan Vosganian
  • Interviuri, Noutati, Stiri
  • 0 Comments

Total 0 Comments

Leave a comment


Aboneaza-te la Newsletter!

Daca vrei sa afli ultimele noutati din jocul frunzelor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>