Mircea M. Pop and Vatra Veche Literary Magazine: The Game hase something of the spirit of Herta Muller

În 2013, a apărut la editura Polirom volumul Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri, semnat de prozatorul Varujan Vosganian.

V olumul în limba română însumează şase povestiri: “La judecata de Apoi a statuilor”, “Iacob, fiul lui Zevedei”, “Când lumea era întreagă“, „Legătura de leuştean“, „Dincolo de lumea de dincolo“ şi „Jocul celor o sută de frunze“.

Proza cea mai amplă din volum, (pp.291-440), Jocul celor o sută de frunze*** a apărut recent, drept ro- man, în germană, cu sprijinul financiar al TRADUKI.

Volumul îndeplineşte de fapt condiţiile de a fi catalogat drept ro- man, atât ca întindere, cât mai ales prin conţinut.

Este vorba despre patru prieteni, Jenică, Maca, Tili şi Luca, care în copilărie se jucau jocul celor o sută de frunze, apoi merg toţi patru împreună la politehnică şi studiază construcţia de maşini, după care lucrează în biroul unei fabrici, la secţia tehnico- energetică, până când s-au închis porţile acesteia, precum la toate fabricile constructoare de maşini din oraş, de altfel.

Ei au rămas doar trei, fiindcă Luca, care vroia să treacă Dunărea înot dincolo, este împuşcat pe malul românesc. O zi şi o noapte au fost ei atunci reţinuţi la miliţie.

Jenică lucra acum într-o loterie şi, fapt ciudat, îşi sfătuia clienţii să nu joace.

Şomer fiind, Maca făcea zgmot cu motocicleta lui, revoltându-i pe locatarii paşnici ai blocurilor din împrejurimi, iar Tili, cel care dădea nume păpuşilor confecţionate de un meşter păpuşar, e cel care, profitând de faptul că accesul la actele Secu- rităţii este acum liber, merge să se informeze cu privire la Luca. La început este refuzat, pe motiv că nu este rudă cu Luca, apoi i se dă dosarul de treizeci de pagini cu actele, dar nu are dreptul să noteze nimic, cineva stă permanent lângă el, supraveghindu-l.

Din acte află că Luca fusese urmărit şi turnat la Securitate de către miliţianul cartierului.

Cei trei îl răzbună pe Luca, împingându-l sub tren pe bătrânul miliţian, acum pensionar.

Până la urmă şi Jenică, supranumit Cosinus, fiindcă era cel mai bun la matematică, se sinucide, tăindu-şi venele, după ce a rupt, fără noroc, toate lozurile existente în prăvălie.

Peste tot domneşte deruta, nesiguranţa. Apar o serie de probleme de actualitate în carte: oamenii, nemulţumiţi de câştigul de acasă, pleacă la lucru în Spania, o tânără se oferă fără menajamente, pentru bani, bătrânilor, elevii adună bani pentru profesori, mutarea oamenilor de la case la blocuri s-a dovedit o catastrofă, şomajul este la ordinea zilei etc.

Este vorba despre o carte care stă sub semnul tristeţii, cauzată de lipsa de perspectivă. Ai impresia că autorul face elogiul unei lumi revolute.

Discuţiile aproape interminabile îşi au farmecul şi mai ales tâlcul lor. “Oamenii fără noroc folosesc mai puţine cuvinte abstracte”(p.73), crede Jenică.

În economia cărţii sunt incluse şi două poveşti cu tâlc, “Povestea trenului argintiu privit dinăuntru”(pp.56- 62) şi “Povestea despre moartea care are vârsta ei şi vine când e chemată” (pp. 121-128), în care un pictor ciudat picta oamenii nu aşa cum sunt ei acum ci aşa cum vor arăta ei în clipa morţii.

S-a spus despre această carte că aminteşte de Borges (G.Gheorghişor). Nouă ni se pare mai degrabă înrudită cu romanul “Inima animal” de Herta Müller.

În ambele cărţi, evenimentele nu sunt redate cronologic, ci secvenţial, deci modern.

În ambele este vorba de câte patru prieteni, toţi cu studii superioare (la Herta Müller trei băieţi şi o fată). Dacă aceia lucrau toţi patru, că aşa era în communism – asta, bineînţeles, până când şi-au depus actele de plecare definitivă din ţară, că pe urmă s-a schimbat foaia – la Vosganian unul e şomer. Maca, fusese dat afară de la pizzeria la care lucra fiindcă era bărbos şi pletos şi clienţii care comandau pizza acasă se temeau de el când le-o aducea.Tocmai se termină perioada în care pimea bani de şomaj şi nu mai are nici măcar de ţigări…

Turnătoria e la ordinea zilei şi într-o carte şi în cealaltă.

Şi într-o carte şi în cealaltă mor doi dintre ei. La Herta Müller moare Georg, cel care reuşise să plece primul, fiind găsit pe asfaltul străzii unui cămin de tranziţie din Frankfurt, sus fiind fereastra deschisă şi Kurt, care rămâne ultimul în ţară, după ce şi-a depus actele, fiind găsit acasă, spânzurat cu o funie. La Varujan V osganian moare Luca, împuşcat, potrivit mărturiei unui ţăran din zonă găsit de prieteni, şi nu căzând şi rupându-şi gâtul cum apărea în acte, precum şi Jenică, care îşi taie venele.

La Herta Müller relatarea se face la persoana întâi, la Varujan Vosganian la persoana a treia. În timp ce la Herta Müller se întâmpă totul înainte de decembrie 1989, la Varujan Vosganian e prinsă şi perioada, tot tristă, tot lipsită de perspectivă, de după această dată istorică.

Cartea lui Vosganian despre copilărie, tinereţe şi mai ales prietenie ni se pare un perfect scenariu pentru un film de succes.

MIRCEA M. POP

***Varujan Vosganian: Das Spiel der hundert Blätter. Roman. Aus dem Rumänischen von Ernest Wichner, Paul Zsonay Verlag, Wien, 2016, 223 p.