România literară și Daniel Cristea Enache: ”Un poet adevărat, pe nedrept pus în umbră de prozator”

într-un volum de un aspect foarte elegant, cu ilus- trații color de Mihaela Șchiopu ce completează versurile cu elemente și sugestii plastice, Varujan Vosganian a reunit un număr semnificativ de poeme, câteva mai lungi, majoritatea pe același format și unul singur, dacă am numărat bine, rimat (Baladă). Ei spun că mă cheamă Varujan e titlul insolit al cărții, balansând între superbia eului proiectat în mai toate poemele și sentimentul de apartenență la un popor („poporul meu”) cu stigmate, cu un șir teribil de morți („morții mei”), cu o istorie care nu-și numește victimele, ci le numără, și cu o memorie a plânsului din ochii „uscați ca iasca”. Prima serie de efecte lirice se bazează pe această scindare: între un ego plin, exhibat, în ipostaze, cel mai adesea, de expansivitate și plenitudine și, de partea cealaltă, un subiect mai estompat, devenit cutia de rezonanță a unei sensibilități supra- individuale, a unei tragedii colective. Un protagonist consistent și „tare”, care își impune voința asupra celorlalți, care „cucerește” lumea înconjurătoare și o domină (cel puțin în regim nocturn), și unul „slab”, întors spre sine însuși, căutând în memorie ceea ce au trăit el și ai săi, în familie și în neam, pe generații și în epocile unei istorii strivitoare. Firește, între cele două ipostaze nu există o diferențiere atât de netă, dar una din sursele lirismului și poeticității constă în această tensiune între actul energic și trauma suportată, între împlinirea existențială și Istoria care a spulberat atâtea vieți; între a trăi, în mod direct și nemijlocit, zile saturate de experiențe și a rememora, prin istoria orală de familie și de comunitate, frânturile unor vieți dezrădăcinate și distruse. Vitalitatea exuberantă și melancolia deznădăjduită impregnează aceste poeme ale contrastelor.

` În cele câteva cu amintiri și secvențe din comunism (Balada băcanului, E pace, UM 01256, Când o să știu), melancolia post-

traumatică se transformă, aproape insesizabil, în nostalgie. Anii mizerabili ai comunismului românesc se colorează afectiv, fiind și rămânând împletiți cu bucurii infantile și experiențe adolescentine. Nu se mai poate discerne în registrul de senzații stârnite de rememorarea lirică a acestor episoade. Ele sunt amestecate, ceea ce dă o nouă tensiune: între secvențele precise și detaliile bine conturate ale anilor de demult și modul indistinct al poetizării lor nostalgice. Când o să știu începe cu o amintire din prima copilărie, din anii cartelelor: „o măruntă și zilnică bucurie/ din sinaxarul sfinților foamei.// bunicul tăia cu foarfeca/ o cartelă de pâine/ un sfert de pită sfărâmicioasă și neagră/ era partea mea de lume, pesemne./ ceilalți bâjbâiau, întinzând mâinile spre tejghea/ orbii sunt feluriți, dar orbirea e una/ și asta am învățat-o foarte devreme”. În Cronicile copilăriei e scoasă parcă din ecuație epoca istorică, politică și socială, pierdută cu totul printre „hoții și vardiștii”, „urmărita cu castane pe luatelea”, „șeptic păcălici tabinet șaișase și zarurile zornăind în cutia de table” și „colecția de șervețele, de timbre, de fotbaliști”. Autorul dă cu italice o enumerare, suficientă sieși, a miracolelor întețite în copilărie și rarefiate, până la dispariție, mai târziu. Versurile de final, cu perspectiva de acum, cu litere drepte, după feeria cursivă, pune paradisul pierdut la timpul trecut: „când până și moartea/ se juca împreună cu noi/ număra cu fața la zid și când striga gata!/ ne dibuia ca și acum prin cotloane/ atâta doar că jocul, pe atunci,/ se putea lua de la început…”.

O altă sursă și resursă a lirismului, care îi diminuează retorismul (acesta fiind defectul poeziei lui Vosganian), este erotica. Înțeleasă uneori ca un bilanț amoros, cu femei dintr-o altă vârstă a protagonistului, cu care numai amintirile mai sunt comune, ea ia forme proaspete cu fiecare poem în care comunicarea fizică și intimă devine comuniune absolută. Absolutul e irepetabil, dincolo de tabloul cuplului sudat până la contopire; dar este mereu reeditat în mai multe poeme care încep cu Înălțarea prin păcat și se continuă cu Chat, Nebunia mea eu o împart cu tine (titlu nefericit), Despre iluziile mele,Meditația inimilor gemene, Poveste, Poem despre tine și,last, but not least, Cântec de dragoste, ce merită citat integral: „o simțeam ca pe un fel de tăcere/ chiar dacă nu asta voiam să spun/ naufragiasem pe o insulă care nu se află/ pe nicio hartă a lumii/ eram singurul om și întreg universul/ îl purtam pe umeri/ steaua care pâlpâie deasupra capului meu/ o așteptam să mi se așeze în palmă/ eram singurul om și zeii toți mă iubeau/ ca pe unul de-al lor/ lupoaica lingea urmele pașilor mei/ orizontul închidea cerul și marea/ cu un tăiș de pumnal/ și mi-era atât de dor de tine/ încât o simțeam ca pe un fel de teamă/ chiar dacă nu asta voiam să spun”. De remarcat, din nou, proiecția în regim de excepționalitate și singularitate a protagonistului, ca în poezia de dragoste din prima fază a lui Nichita Stănescu. Personajul este nu numai central, ci unic: „singurul om”, purtând „pe umeri” universul întreg, iubit de zei și așteptând ca steaua să i se așeze „în palmă”. Aici structura retorică este mai firească, mai bine asimilată în imaginarul poetic; o notă de bombasticism dă bine în recursul la singularitate și în inventarierea ei. Proiectat ca un semizeu pe fundalul unei lumi pe care insula o exprimă metaforic și o figurează simbolic, „singurul om” va resimți în final neîmplinirea. Între eul consistent, viril-dominator, puternic până la proba contrarie, și sentimentul chinuitor („mi-era atât de dor de tine/ încât o simțeam ca pe un fel de teamă”) al absenței iubitei înregistrăm, încă o dată, o scindare ce dă o veritabilă fractură de interioritate și persona- litate. Dacă la Nichita Stănescu dragostea se împli- nește în imaginile și în metaforele poeziei, cuprinse în ceremonialul amoros, la Vosganian, dimpotrivă, există mai mereu o distanță între trupurile purtând inimi „gemene”. Iubirea lor este „împotriva tablelor legii”, iar lumea nu li se „potrivește” celor doi îndrăgostiți, a căror poveste tristă e spusă în Me- ditația inimilor gemene: „ei nu înțeleg că iubirea noastră e toată/ împotriva tablelor legii/ ești fru- moasă și sufletul meu n-are colțuri/ stăm cuibăriți în mijlocul unei lumi/ care nu ni se potrivește”.

Starea de criză, tensiunile între com- ponentele psihologice și aspirațiile etice, dedublarea resimțită ca atare și sciziunea de personalitate dusă până departe și resimțită adânc fac bine unei lirici subțiate uneori de retorism și digitație ușoară, rafală de idei și de referințe biblice și istorice, capacitatea de a disi- mula și a poetiza pe varii subiecte. Vosganian face o poezie remarcabilă atunci când, aparent paradoxal, nu se mulțumește să „scrie bine”. Și în acest plan, amintirile din comunismul defunct sunt un filon prețios de senzații și sentimente amestecate, un filon la care autorul va reveni poate într-o carte următoare. Iată Așteptarea, o parabolă în care copi- lăria cu cai morți, castani retezați și felinare sparte devine epura unei lumi pentru care părea să nu mai existe nicio speranță: „am trăit poveștile inventate de alții:/ vezi, îmi spuneau, zidul cenușiu, colțuros,/ e, cât încape cu ochii, o priveliște minunată/ dâm- bul pe care se-aruncau la-ntâmplare/ trupurile cai- lor morți/ era o poiană prin care alergau fecioare desculțe/ și despletite ca niște Sânziene/ lebedele pluteau pe asfalt și rădăcinile negre/ ale castanilor retezați/ se împleteau sub blocuri ca o cunună de- Armindeni.// Eu așteptam privind spre felinarul spart/ ca și cum aș fi văzut o stea luminoasă/ am tot așteptat, fără să știu că teama/ cu cât la mai mulți se împarte/ nu face decât să sporească.// Și tot așteptând, El a coborât de pe cruce/ pe când noi, cei care îl vegheam/ adormisem”.

Ei spun că mă cheamă Varujan e un volum ce câștigă la a doua lectură, datorat unui poet adevă- rat, pe nedrept pus în umbră de succesul prozato- rului cu același nume.l

  • Posted by  Varujan Vosganian
  • Aparitii in presa, Noutati, Recenzii, Stiri
  • 0 Comments

Total 0 Comments

Leave a comment


Aboneaza-te la Newsletter!

Daca vrei sa afli ultimele noutati din jocul frunzelor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>